<song>
              <title>Pe-acest pământ</title>
              <author>Nicolae Moldoveanu</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 V2 V3 V4 V5</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Pe-acest pământ plin de păcat,
 ai coborât, Isus,
 iar haina Ta de Împărat,
 Ți-ai dezbrăcat supus
 şi haina robului plecat,
 Tu umilit Ţi-ai pus,
 ca să deschizi drum luminat
 spre cerul Tău de sus!  

[V2]
 Cu-n dor și-o dragoste-n văpăi,
 atuncea ai venit,
 întâi şi-ntâi la cei ai Tăi
 Te-ai dat să fii jertfit,
 să-i izbăveşti de-a morţii căi
 prin sângele-Ţi sfinţit
 şi-apoi să luminezi prin ei
 pământul prihănit.  

[V3]
 Dar ei cu ură Ţi-au respins
 Cuvântul Tău de har,
 şi mişelește Te-au dat prins,
 să mori ca un tâlhar!
 Pe cruce, osândit, întins,
 atuncea pe calvar,
 dar tot prin cruce ai învins,
 ca să intrăm în har!  

[V4]
 De sus, de dincolo de nori,
 Isuse preaiubit,
 și astăzi Tu mereu cobori
 în inimi de granit,
 făcând să simtă calzi fiori
 în duhul împietrit,
 căci Tu din cerul Tău cobori
 seninul liniştit!  

[V5]
 Îţi mulţumim că ne-ai primit,
 prin harul Tău divin,
 vrem să-Ți slujim pân-la sfârşit
 c-un rod sfinţit deplin!
 Te lăudăm și ne-nchinăm,
 Isus, prin cânturi vii,
 și Numele Îţi înălțăm
 acum şi-n veşnicii!  

</lyrics>
             </song>