<song>
              <title>Noi amândoi, Isuse Doamne</title>
              <author>Nicolae Moldoveanu</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Noi amândoi, Isuse Doamne,
 ce blând mi-e sufletul și plin,
 când mi-l învăluie iubirea
 cu valuri ce din Tine vin.  

[C1]
 Noi amândoi, ce cânt de slavă
 și oare când am să-nţeleg,
 ce-ai pus Tu în iubirea care
 îmi umple sufletul întreg.  

[V2]
 Noi amândoi, până-n străfunduri
 mă umple cântecul divin,
 ca mii şi mii de harfe-atinse
 de mâini de heruvimi din plin.  

[C2]
 Că nu-i pe lume gând să ştie
 cât drag, ce lacrimi, ce simțiri,
 cuprind aceste două vorbe
 ce n-au alt seamăn nicăiri...  

[V3]
 Noi amândoi, în bucurie
 se sting uitatele dureri,
 și pacea liniştește-n cuget
 tot zbuciumul de până ieri.  

[C3]
 Și dulci fiori de fericire
 adâncă, sufletu-mi pătrund,
 când m-adâncesc în părtășia
 iubirii Tale fără fund.  

[V4]
 Unit cu Tine pe vecie
 păşesc alături fericit,
 ni s-a sfârşit singurătatea
 și lacrimile s-au sfârșit.  

[C4]
 În faţa noastră porţi de slavă
 deschid cerul nostru drag,
 şi-alături, fericiţi, alături
 pe veci pășim doritu-Ţi prag.  

[V5]
 Uimiţi stau îngerii să vadă
 priveliştea ce n-au văzut,
 și cântă ce-a făcut iubirea
 și harul, harul ce-a făcut.  

[C5]
 Și cântă ei și cântă-ntregul
 nemărginitul cer cu noi,
 Isuse, fericit Isuse,
 ce har e-acesta: AMÂNDOI!  

</lyrics>
             </song>