Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 [V1] Când ard în ochi amare lacrimi şi braţele spre cer se-ntind, /: când dorul crește, crește, creşte, de nu mai pot să mi-l cuprind, :/ când plânge-n inimă-aşteptarea, de cânt, și strig şi plâng şi gem, cum cerbul vrea izvorul apei, Isuse, însetat, Te chem. [V2] Ah, când sunt alţii să m-audă, Îţi spun: ISUSE DUMNEZEU, /: dar când suntem numai noi singuri, suspin şi strig: IUBITUL MEU! :/ Când lunga luptei buciumare prea mult amar ne-a dat să bem, cum cheamă arşița răcoare, Iubitule, cu dor Te chem. [V3] Când toţi sunt fericiţi în juru-mi, cântând cu suflet mulţumit, /: de ce eu oare tot cu lacrimi îmi satur sufletul zdrobit? :/ O, din adânca-mi sfâşiere se-nalţă strigătul suprem, cum vrea străjerul dimineaţa, Iubitul meu, cu dor Te chem! [V4] Mi-e dor, aşa de dor, Isuse, de locul cel făgăduit, /: căci numai Tu cunoști puterea cu care-am plâns şi-am suferit. :/ Azi nu mai e iubire-n lume, ci ură, patimă, blestem... Isus iubit, ca niciodată, aşa Te chem, aşa Te chem!