Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 [V1] Mai sus, mai sus, mereu mai sus... a noastre inimi cântă. Acolo-n slava fără-apus e ţinta noastră sfântă. Suind spre ea, chemăm Isus cu dor doritu-Ţi Nume, mai sus, mereu mai sus, mai sus, ca să ieşim din lume. [V2] Urcăm cu ochii plini de dor și totul ne încântă și nou avânt înălţător cu haruri ne-nveşmântă. Din toată inima căutăm nălțimile curate, mai sus, mereu mai sus scăpăm din tină şi păcate. [V3] Tot mai uşor și mai plăcut urcuşul ni se face, încet, încet tot ce-a fost lut se sfarmă, se desface... și mai uşor plutim înot prin marea de lumină, mai sus mereu scăpaţi de tot ce-n noi rămas-a tină. [V4] Ca duşi pe albe-aripi de vis fiinţa noastră zboară, spre cerul ce-l privim deschis cum har spre noi coboară... Mai sus privim cutremuraţi măreaţa slavei taină, mai sus mereu înveşmântaţi de noua slavei haină. [V5] Ne ard privirile-n priviri de-a cerului viaţă, se cern pe feţe străluciri din dulcea dimineaţă... Mai sus, mereu, pe frunţi s-aprind din pietre scumpe salbe, mai sus mereu, ce raze prind a noastre haine albe! ... [V6] Mai sus mereu, ne-am cufundat în slava cea adâncă, atâtea slăvi am colindat și tot mai mergem încă. Mai sus, din cer în cer mai sus, cu ochii plini de soare, cutremuraţi, cădem Isus la sfintele-Ți picioare... [V7] Şi sărutând slăvitu-Ţi strai Îți aruncăm-nainte toţi crinii strânși din căi de rai de-o dragoste fierbinte; tot dorul cât în ochi avem strâns din cântări divine, preafericiţi că Te vedem şi-n veci suntem cu Tine!