Nicolae Moldoveanu V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5 V6 C6 V7 C7 V8 C8 V9 C9 V10 C10 V11 C11 V12 C12 V13 C13 [V1] ¹ Dumnezeul slavei mele, Doamne, Doamne, nu tăcea, ² căci vrăjmașii mei, spre mine, au deschis o gură rea. [C1] Și cu limbă mincinoasă iar sunt clevetit de ei, ³ mă-nconjoară cu batjocuri, mă lovesc făr-de temei. [V2] ⁴ Pe când eu le-arăt iubire, ei îmi sunt mereu vrăjmași, - dar alerg la rugăciune... și Tu, Doamne, nu mă lași. [C2] ⁵ Ei mi-ntorc rău pentru bine, ură pentru că-i iubesc... ⁶ Pe vrăjmașul meu Tu pune-l rob la cei ce-l asupresc, [V3] Fă-i să stea mereu de-a dreapta un pârâș ne-nduplecat ⁷ când va sta la judecată, el să fie vinovat. [C3] Rugăciunea lui urâtă fie ca păcatul rău, ⁸ fie-i zilele puține, să ia altul locul său. [V4] ⁹ Să-i rămână-orfani copiii și nevasta fără soț, ¹⁰ fiii lui să-i pribegească, cerșetori prin lume toți, [C4] Cerce-și pâinea lor departe duși din spartul lor cămin, ¹¹ stăpânească-l creditorii, jefuiască-l cel străin. [V5] ¹² Nimenea să nu-l ajute, nu mai placă nimănui, și-n veac nimenea să n-aibă milă de orfanii lui. [C5] ¹³ Toți urmașii lui să fie nimiciți... și fiii lor numele să li se șteargă din tot neamul următor. [V6] ¹⁴ A părinților lui vină, neiertată-n veci să stea, și neșters să stea păcatul cel făcut de mama sa. [C6] ¹⁵ Domnu-n veac să-i aibă-n față ca să-i nimicească-n veac, ¹⁶ pentrucă-a uitat să aibă îndurarea spre sărac, [V7] fiindc-a prigonit pe omul cel fără noroc lipsit, pân-acolo să omoare om cu sufletul zdrobit... [C7] ¹⁷ Îi plăcea mereu blestemul: - cadă-n capul lui mișel n-a vrut binecuvântarea, - depărteze-se de el! [V8] ¹⁸ Se îmbracă cu blestemul cum se-mbracă c-o manta, el îi umple ca o apă, pe deplin, ființa sa. [C8] ¹⁹ De aceea-n veci blestemul să-i slujească de veșmânt, și de brâu încins pe dânsul totdeauna pe pământ. [V9] ²⁰ Asta fie de la Domnul plata la vrăjmașii mei, și la câți vorbesc cu ură despre mine printre ei... [C9] ²¹ Însă pentru mine, Doamne, Tu cu milă să lucrezi, pentru Numele Tău mare, să mă scapi, să mă veghezi... [V10] Tu ești plin de bunătate, izbăvește-mă din greu, ²² sunt nenorocit... rănită-i inima-nlăuntrul meu. [C10] ²³ Pier ca umbra care trece... ca lăcusta-s izgonit, ²⁴ mi-au slăbit genunchii-n posturi, trupul meu e-ntreg sleit. [V11] ²⁵ Am ajuns de-ocara celor care groapa mea o sap' chiar și ei, privind la mine, clatină și dau din cap... [C11] ²⁶ Doamne-ajută-mă Tu, Doamne... scapă-mă în mila Ta, ²⁷ ei să știe c-a Ta mână, Doamne, Tu-ai lucrat așa. [V12] ²⁸ Și măcar că ei blesteamă, Tu să binecuvântezi, și măcar că vin în contra-mi, vor cădea, căci Tu veghezi. [C12] ²⁹ Fă-mi vrăjmașul să se-mbrace cu ocara ce mi-o vrea, cu rușine să-l acoperi cum l-acopere-o manta. [V13] ³⁰ Și cu gura mea pe Domnul, eu nespus Îl voi slăvi, și în mijlocul mulțimii, pururea-L voi preamări, [C13] ³¹ Căci El totdeauna-n dreapta celuia sărac va sta ca să-l scape de oricine l-ar lovi și apăsa!