Nicolae Moldoveanu V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5 V6 C6 V7 C7 V8 C8 V9 C9 T [V1] ¹ Binecuvântează suflete al meu, binecuvântează-n veci pe Dumnezeu. Doamne, Tu ești mare, necuprins și sfânt, strălucirea slavei este-al Tău veșmânt! [C1] ² Cu lumina ca-ntr-o haină Te-nvelești, cerul ca un cort Tu Doamne-l dezvelești. ³ Faci din ape vârful locului Tău sfânt, din nori Tu-Ți faci carul și plutești pe vânt. [V2] ⁴ Tu Îți faci din vânturi solii Tăi cei iuți, și din flăcări slujitorii Tăi temuți. ⁵ Tu ai pus pământul pe-așezarea sa, și el niciodată nu s-o clătina. [C2] ⁶ Tu-l acoperiseși cu adâncu-atunci ca și cu o haină care i-o arunci. Apele stăteau pe munți atunci așa ⁷ dar fugit-au toate la mustrarea Ta. [V3] De-al Tău glas de tunet apele-au fugit, ⁸ peste munți și văi... și nu s-au mai oprit până-n locul unde ele-apoi au stat, unde hotărârea Ta le-a așezat. [C3] ⁹ Margini Tu le-ai pus... și nu le vor păși, ca să nu se-ntoarcă lumea-acoperi. ¹⁰ Tu faci ca izvoare să țâșnească-n văi, și ele curg toate printre munții Tăi. [V4] ¹¹ Tu adapi la ele fiare din câmpii și-și stâmpără setea-asinii din pustii. ¹² Păsările-au cuiburi pe marginea lor, și ele prin ramuri fac un dulce cor. [C4] ¹³ Tu uzi munții, Doamne, din locașu-Ți sfânt, și cu roduri saturi tot acest pământ. ¹⁴ Tu faci să răsară vitelor pășuni și verdețuri hrană, omului aduni. [V5] ¹⁵ Vin de-nveselire, untdelemn curat, pâine spre hrănire, toate Tu le-ai dat. ¹⁶ Sunt udați copacii Domnului slăvit, cedrii din Liban ce Domnul i-a sădit. [C5] ¹⁷ Sus în ei fac cuiburi păsări din amiazi cocostârcu-și are cuibul său în brazi. ¹⁸ Munții cei înalți sunt adăpost la cerbi, și-adăpost la iepuri, stâncile cu ierbi. [V6] ¹⁹ El făcut-a luna pentru vremuri, sus, soarele cunoaște când e-al său apus. ²⁰ Tu dai întuneric... noaptea Tu o faci, și-atunci orice fiare mișcă-ntre copaci. [C6] ²¹ Urlă după pradă puii cei de leu, își cer și ei hrana de la Dumnezeu. ²² Când răsare ziua fug-napoi cu zor, și se culcă iară-n vizuina lor. [V7] ²³ Însă omu-ncepe munca-i pe hotar și muncește până se-nserează iar. ²⁴ Cât de multe-s, Doamne, câte-ai făptuit, Tu cu-nțelepciune toate le-ai zidit. [C7] ²⁵ Iată marea-ntinsă și în apa sa ce viețuitoare mișună în ea... ²⁶ Acolo corăbii umblă cu temei și leviatanul joacă-n valul ei. [V8] ²⁷ Toate-acestea, Doamne-așteaptă mâna Ta, hrana lor la vreme tuturor a da. ²⁸ De le-o dai Tu, Doamne, ele o primesc, îți deschizi Tu mâna, ele se hrănesc. [C8] ²⁹ Îți ascunzi Tu Fața, ele se-nspăimânt, le iei Tu suflarea, iar se fac pământ. ³⁰ De-Ți trimiți suflarea iarăși le zidești, și-astfel fața lumii pururi o-nnoiești. [V9] ³¹ În veci o să țină slava Domnului, bucure-se Domnul de lucrarea Lui! ³² De-ar privi pământul, el va tremura, de-ar atinge munții ei vor fumega. [C9] ³³ Domnului cânta-I-voi cât eu voi trăi, voi slăvi pe Domnul până cât voi fi! ³⁴ Ale mele vorbe fie-I Lui pe plac, bucuros de Domnul eu voi fi în veac! [T] /:³⁵ Piară păcătoșii toți de pe pământ, cei răi toți să piară, ducă-se-n mormânt. Lăudați pe Domnul toți în orice fel, binecuvântează-L suflete pe El! :/