Nicolae Moldoveanu V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5 V6 C6 V7 C7 V8 C8 V9 C9 V10 C10 V11 C11 [V1] ¹ Doamne, ia-mi aminte ruga, de-al meu strigăt nu Te-ascunde ci mi-ascult-a mele cereri, ² o, ascultă și-mi răspunde. [C1] ³ Rătăcesc încoaci și-ncolo, mă sfârșesc în frământare, ⁴ pentru că vrăjmașu-asupra-mi face zarvă și-apăsare. [V2] Ci-mi aruncă nenorocul urmărindu-mă-n mânie, ⁵ inima mi se-nfioară, mă-ngrozesc de-a lor urgie. [C2] ⁶ Eu zic: o, ca porumbelul de-aș avea și eu aripă aș zbura de-aici și-aflare-aș undeva odihnă-o clipă. [V3] ⁷ Aș fugi cât mai departe să-mi fac casă-ntr-o pustie, nimenea să nu mă vadă, nimenea să nu mă știe... (oprire) [C3] ⁸ Aș fugi cât mai degrabă într-un loc de-adăpostire, de-acest vânt așa năpraznic, de furtună și-asuprire. [V4] ⁹ Doamne, nimicește-i astăzi și-a lor limbă să se-mpartă căci în orice zi-n cetate numai silă văd și ceartă. [C4] ¹⁰ Zi și noapte, ei pe ziduri, dau ocol după cetate și în sânu-le sunt numai fărdelegi și răutate. [V5] ¹¹ Răutatea-i șade-n mijloc și s-arată-n mii de fețe, vicleșugul și-nșelarea nu-i lipsesc de pe piețe. [C5] ¹² Nu vrăjmașul mă înfruntă c-aș răbda și n-aș răspunde, nu dușmanul vine-n contră-mi, c-aș fugi și m-aș ascunde. [V6] ¹³ Ci tu-acel pe care pururi te-am crezut cu mine una, tu, cu care-am fost prieten, frați de cruce totdeauna. [C6] ¹⁴ Noi, care trăiam odată în plăcută prietenie, și mergeam în Casa sfântă cu mulțimea-n veselie. [V7] ¹⁵ Moartea peste ei să vină... vii în groapă să pogoare, căci în casa lor și-n inimi răutatea loc își are. [C7] ¹⁶ Eu spre Dumnezeu strig iarăși, Domnul iar o să mă scape, ¹⁷ seara-n zori și la amiază gem și-oftez... El este-aproape. [V8] ¹⁸ El din lupta-n care sufăr, m-o scăpa și da-mi-va pace, căci atât de mulți sunt, Doamne, cei ce rău doresc a-mi face. [C8] ¹⁹ Auzi-i-va pe ei, Domnul, și smerire-o să le vie, de la Domnul, ce din veacuri stă pe scaunul de domnie! (oprire) [V9] Căci la ei nu-i nici o urmă de nădejde, de schimbare, ei, de Dumnezeu, n-au frică, nici de-a Lui putere mare. [C9] ²⁰ Ei pun mâinile pe-aceia ce trăiesc cu ei în pace, și își calcă-ntotdeauna legământul ce l-ar face. [V10] ²¹ Gura lor ca de smântână-i, dar în inimi numai ură, vorba lor i-alunecoasă, dar ca săbii ies din gură. [C10] ²² A ta soartă tu în mâna Domnului ți-o-ncredințează, El te-ajută, că nu lasă pe neprihănit să cază. [V11] ²³ Și Tu, Doamne, pogorî-vei pe cei răi în fund de groapă, pe-acei oameni ce cu sânge și cu-nșelăciuni s-adapă. [C11] Ei din scurtele lor zile n-ar trăi nici jumătate însă eu mă-ncred în Tine, pentru-a mele zile toate!