<song>
              <title>Psalmul 045</title>
              <author>Nicolae Moldoveanu</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 ¹ Cuvinte de miresme pline în al meu suflet clocotesc,
 și zic: "Lucrarea mea de slavă-i pentru-mpăratul meu ceresc."
 Să-mi fie limba iscusită ca pana unui învățat,
 ² Tu ești cel mai frumos din oameni, pe buze harul Ți-e turnat!  

[V2]
 De-aceea, Dumnezeu, pe Tine pe veci Te-a binecuvântat,
 ³ Războinic tare-ncinge-Ți spada, podoabă slava Ți s-a dat
 ⁴ să fii biruitor în lupte, Te suie-n carul Tău măreț,
 neprihănirea și-adevărul Tu să le aperi îndrăzneț.  

[V3]
 Și dreapta Ta să strălucească prin mari isprăvi de-nvingător,
 ⁵ cu-a Ta săgeată ascuțită străpungi-orice vrăjmaș popor.
 ⁶ Al Tău scaun de domnie, Doamne, e-ntemeiat pe veșnicii,
 toiag plin de dreptate este al dreptei Tale-mpărății.  

[V4]
 ⁷ Tu-n veac iubești neprihănirea, iar răutatea o urăști,
 de-aceea Dumnezeu pe Tine Te-a uns și-a pus să stăpânești,
 cu untdelemn de bucurie Te-a uns, mai sus ca solii Tăi,
 mai sus ca toți de-aceiași slujbă, mai sus ca toți aleșii Săi.  

[V5]
 ⁸ Aloia, smirna și casia înmiresmează-al Tău veșmânt,
 în strălucitele-Ți locașuri Te-nveselești mereu de cânt.
 ⁹ Printre-ale Tale preaiubite sunt fete de-mpărați în șir,
 însă mireasa-Ți stă de-a dreapta, gătită-n aur de Ofir.  

[V6]
 ¹⁰ Ascultă fiică vezi și uită-ți poporul tău și casa ta
 ¹¹ și-atunci te va dori-mpăratul, iar tu-nchinarea i-o vei da.
 ¹² Și fiica Tirului și multe bogate fete vor veni,
 bunăvoința ta s-o afle, cu daruri mari te-or dărui.  

[V7]
 ¹³ Fata-mpăratului e plină de strălucire în palat,
 ¹⁴ e-adusă-nveșmântată-n haine țesute-n aur minunat,
 și-urmată e de-nsoțitoare ce-n jurul ei s-au împletit
 ¹⁵ sunt duse-n strigăte și-n cânturi la împăratul strălucit.  

[V8]
 ¹⁶ Copiii tăi lua-vor locul părinților care-au trecut
 și tu-i vei pune domni pe țară, pe tot pământul ei plăcut.
 ¹⁷ Din neam în neam iubitu-Ți Nume cu dragoste-L voi pomeni
 de-aceea-n veci de veci popoare pe Tine Te vor preamări.  

</lyrics>
             </song>