Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 [V1] ¹ Zis-am: voi veghea asupra drumurilor mele, ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune, cât va sta cel rău 'nainte-mi n-o s-am vorbe rele, ² și-am stat mut, deși durerea-mi, nu se poate spune. [V2] ³ Inima arde în mine, foc ce mistuiește, și atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare, ⁴ Doamne, spune-mi ce m-așteaptă, viața când sfârșește, ca să știu ce trecător sunt, ce nimic, sub soare. [V3] ⁵ Iată-a mele zile-s toate ca un lat de mână, viața mea ca o nimica, Doamne-n a Ta Față, da, oricât ar fi de mare omul să se țină înaintea Ta-i un abur, ca un fulg și-o ceață. [V4] ⁶ Omul umblă ca o umbră, geaba se trudește, strânge-averi, deși nu știe cine-o să le țină, ⁷ acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde numa-n Tine pot eu, Doamne, s-am nădejde plină. [V5] ⁸ Izbăvește-mă de multa mea fărădelege, nu mă face-ocara celui plin de nebunie; ⁹ Eu stau mut și las o Doamne mâna-Ți să lucreze, ¹⁰ Dar abate-Ți Doamne de la mine greaua Ta mânie. [V6] ¹¹ Căci Tu pedepsești tot omul pentru-a lui greșale, prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață, orice om e doar suflare pe a lumii cale, ¹² o ascultă-mi ruga Doamne-n orice dimineață. [V7] Să se plece-a Ta ureche spre a mea strigare, împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele, nu tăcea când vezi a mele lacrime amare, că-s pribeag pe-aici ca toate neamurile mele. [V8] ¹³ Și abate-Ți de la mine aspra Ta privire lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce, până nu mă duc în locul unde nu-i simțire, și de unde niciodată nimenea nu-ntoarce...