Otniel Strâmbu V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5 [V1] Din câtă slavă spunem Isuse că îți dăm, Noi câtă îți dăm Ție și câtă ne păstrăm! ? În Numele Tău dulce atâtea am făcut, Mă-ntreb cu-nfiorare: Tu-n câte Te-ai văzut! ? [C1] În orișice cântare pe care o cântăm, Cât Te ‘nălțăm pe Tine și cât noi ne ‘nălțăm! ? Frumoasă-i predicarea Cuvântului Slăvit, Dar, Doamne-n toate-acestea, Tu cât ești proslăvită! ? [V2] Verbal, cu toții spunem, că Tu ești adorat, Dar cât e falsitate și cât e-adevărat! ? Ne dă de gol trăirea și cinstea-n care stăm, Că nu ești Tu în toate, precum noi afirmăm. [C2] Am profitat atâta de Numele-Ți Frumos, Să dobândim și faimă și bani și-un trai luxos. Te predicăm Isuse așa de iscusit, Dar cât din predicare noi înșine-am trăit! ? [V3] O, Pavelul apostol și Petru credincios Și toți înaintașii care-au sfârșit frumos! … E-atâta diferență între noi toți și ei, Măcar că n-avem greul al anilor acei. [C3] Suntem cu toții mândrii de-acest trecut frumos, Dar câți mai suntem oare pe urma Lui Hristos! ? Ne-am câștigat onoarea și-un nume cunoscut, Pe spatele credinței ce alții au avut. [V4] Prin prigoniri și lanțuri, disprețuiri șuvoi, N-au dobândit prestigiul pe care-l avem noi. În generați-aceea, contemporanii lor Nu le-au făcut statuie nici numele sonor. [C4] Noi puși în cinste astăzi, iar ei disprețuiți; Noi doctori și profesori, iar ei așa smeriți. Noi înțelepți cu fală și diplome de jos, Iar ei cu umilință: nebuni pentru Hristos. [V5] O, iartă-ne Isuse acest păcat cumplit Și fă-ne creștinismul ce mult Ți l-ai dorit. Ridică-ne din forma evlaviei ce-o avem Și fă-ne trăitorii statului suprem! [C5] Cu drag și voioșie, urmându-Te smeriți, Trăind așa cum Doamne se cade celor sfinți. Spălați și puși deoparte, cu Duhul sigilați, Cu toți în ziu-aceea, să fim la Cer luați.