Otniel Strâmbu V1 C V2 C V3 C V4 C V5 C [V1] E-un lucru mare, să iubești, c-o inimă nestrămutată, Și-n fapt pe toți să îi dorește, în n Raiul veșnicului Tată. Mă ard emoții când cutez, să mă gândesc l-așa o stare, Căci a iubii cu-adevărat, e-un lucrau-atat de greu și mare. [C] Iubire vreau să fiu, iubire vreau să am, Iubirea vreau să dau celor din jurul meu! Aceasta îmi doresc, o, Tată Dumnezeu Să fiu pe-acest pământ așa că Fiul Tău! [V2] E-atât de mare precum e, El însăși Dragostea Divină, Căci a iubii cu-adevărat, e-o stare-atâta de deplină. E un întreg, nu-i un compus prefabricat de generații, Căci a iubii, e Dumnezeu, mai sus de gând și aspirații. [V3] E marea Jertfă din Calvar, pentru salvarea omenirii, Aceasta-nseamnă a iubii, aceasta-i taina nemuririi. O viață-ntreagă ne luptăm, să semănăm cu Creatorul, Însă cu cât ne-apropiem, mai mare-i Necuprinzătorul. [V4] E-un mare har să dobândim pân' la final, și-un fir de ață, Din Dragostea de necuprins atât de 'naltă și măreață. Cu cât dorim tot mai profund, să sfredelim nemuritorul, Cu-atat noi ne vedem mai nici, iar tot mai mare Creatorul. [V5] Să ne iubim cu-adevărat soția, soțul și copiii, Si pe toți oamenii la rând: ne este scopul inventării. Cu-acest destin am fost creați, și i provenim din veșnicie, Ca în final și noi să fim, o jertfă și-o iubire vie.