Anonim V1 C V2 C V3 C V4 C [V1] Acum privim spre cer sfios ca–ntr–o oglindă, Ṣi multe lucruri ni se par de ne–nţeles Adesea nedreptatea încearcă să învingă, Fiindcă rodul muncii încă n–am cules. [C] Va fi o zi când vom vedea faţă–n faţă, Când vom primi răspuns la mii de întrebări, Dar pân’ atunci trăim, crezând, privind prin ceaţă La lucruri ce se par în depărtări. [V2] De ce–i atâta suferinţă printre oameni? De ce săracii mor de foame printre noi, Când unii se desfată–n lux şi îmbuibare Pe alţii lasă chiar să piară în nevoi? [V3] O, cum am vrea să nu mai fie–n lume ură, Să fie sfântă armonie între fraţi, Să nu mai fie aurul închis în zgură Şi robii toţi să fie–odată dezlegaţi. [V4] Îndepărtat de Dumnezeu ca şi Sodoma Pământul s–a umplut de urâciuni, Dar iată ce–a adus păcatul printre oameni Dureri, necaz şi nesfârşite–amărăciuni.