Elena Gorcea V1 C V2 C V3 C [V1] Abia când am ajuns părinte, când copleşit şi minunat, Priveam miracolul vieţii copilului ce mi l-ai dat. Când am simţit în piept cum creşte iubirea fără de sfârşit, Am înţeles adânc măsura în care Doamne, m-ai iubit! Abia când plânsul întristării şi-nlăcrimatul lui suspin, Cu gingăşia-mbrăţişării, am căutat să i-l alin. Abia atunci, iubit Isuse, m-a copleşit iubirea Ta, Nemărginita-Ţi gingăşie descoperită-n viaţa mea! [C] Oh, nepătrunsa Ta iubire! Aş vrea să nu-ncetez s-o cânt, Căci ea mă ţine în picioare în alergarea pe pământ! Părinte Sfânt, ce fără merit, mă scoli în revărsat de zori, Cu-o înnoită îndurare, cu care zilnic mă-nconjori! [V2] Abia când mi-am privit odrasla-ncercând să facă primii paşi, Am înţeles că şi eu, Doamne, asemeni unor copilaşi, Adesea cad şi mă împiedic şi de durere sunt învins, Dar drumul nu-mi sfârşeşte-acolo, c-am fost în Harul Tău cuprins. Abia când prima neascultare a trebuit s-o pedepsesc, Şi am putut cu-o-mbrăţişare, iertarea mea s-o dăruiesc, Când am putut să şterg o vină şi am putut ierta deplin, Am înţeles adânc dulceaţa iertării Harului Divin! [V3] Abia când s-a ivit nevoia, prin certuri mici, copilăreşti, Să-ndrept copiii spre-mpăcare, am priceput de ce doreşti Ca fii Tăi să caute pacea, să caute-al altora folos, Ca să-nlesnească înfrăţirea deplină-n Trupul Tău Hristos! Şi-abia-nvăţând acestea toate, pot sta-naintea Ta umil, Să-Ți mulţumesc că-n îndurare mi-ai dăruit şi-acest copil! Şi pentru toată-nvăţătura trimisă prin odrasla mea, Deschide-mi inima şi mintea, să-nvăţ înţelepciunea Ta!