Nicolae Moldoveanu V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C4 [V1] Ce-Ți voi spune, oare, Ție, Dulce- Preaiubitul meu, când, odată, o să fie să fim numai Tu și eu? [C1] Care oare-o fi cuvântul ce să-l pot rosti uimit, cuprinzând tot simțământul cât, trăind, Ți l-am sfințit? [V2] Cum o să-mi înalț spre Tine din al ușii Slavei prag ochii tremurând în lacrimi cu sfială, ori cu drag? [C2] Cum o să răspund privirii care-mi va pătrunde tot? Am să pot vorbi vreo vorbă, sau niciuna n-am să pot? [V3] Ce-am să pot să spun privindu-Ți, semnul ranelor arzând, oare-am să le văd și-acele de la mine oarecând? [C3] O să știu vreo mulțumire pentru câte mi-ai făcut, sau o să-Ți grăiască numai plânsul șiroind tăcut? [V4] Oare n-ai să-mi ceri talanții care mi i-ai dat și nu-s? Oare n-ai să-ntrebi de rodul ce-ar fi trebuit adus? [C4] Fi-mi-va oare-ndreptățire fi-mi-vor dezvinovățiri, sau ce am să-Ți aflu oare, într-o clipă din priviri? [V5] /: Doamne, toată-ndreptătirea, de vreun grai aș mai avea, cred c-aș spune-atuncea numai: " Te-am iubit!" - și voi tăcea. :/