Nicolae Moldoveanu V1 C V2 C V3 C V4 C V5 C V6 C V7 C [V1] Ce școală-naltă-i bătrâneţea! E cea din urmă facultate. În ea înveţi nu cum se-adună, ci cum se lasă-n urmă toate. [C] Doamne, Tu-ai lăsat această școală, care ne trezește și ne scoală, prin credință să-ndreptăm trăirea înspre harul ce dă nemurirea! [V2] Talent, putere, frumuseţe, tot ce te-mpodobea odată, se scutură ca trandafirii mușcați de brumă și de zloată. [V3] Zărești adesea în oglindă un chip străin și ți se pare că totul e un joc de umbre și de oglinzi diformatoare. [V4] Și totuși, dacă fața-i strâmbă iar pașii-mpleticiți și grei, tu porți în piept o aşteptare, un freamăt lin de porumbei. [V5] Căci dacă treci prin școala toamnei și-a-nfioraților nămeți, tu știi c-ajungi bogat și tânăr la poarta nesfârșitei vieți. [V6] Să vezi cum cresc cei noi asupră-ți, să fii lăsat tot mai deoparte, să strângă lumea pentru astăzi tu, pentru dincolo de moarte. [V7] Să poți păstra în suflet pacea când ești ca marmora sub daltă, să pierzi orice, dar nu nădejdea, ce har măreț, ce școală-naltă!