Felicia Damian V1 C V2 C V3 C [V1] Când strigă un nenorocit spre Dumnezeu, Acel cu sufletul zdrobit, plângând mereu, Domnul aude din înalt și-l ascultă, Îl scapă din primejdie și-l apără. [C] Adesea trece prin deșert cărarea ta Și nu găsești izvoare reci s-alini setea, Iar arșița a-ngreunat pasul tău drept Și noaptea frigul ți-a-nghețat sufletu-n piept, Chiar dacă spinii te-au rănit, o, nu uita, Ce dulce e balsamul Său pe rana ta, Ce caldă-i mângâierea Lui pe-obrazul tău Și pacea pe care-o găsești în Fiul Său! [V2] Când strigă cel flămând, sărac, dup-ajutor, Domnu-i dă hrană din belșug prin al Său corb, Iar celui gol și dezbrăcat îi dă veștmânt, Din pânză albă, in curat, haină de sfânt! [V3] De multe ori ai fost înfrânt, dar ai tăcut, Prietenul pe drum ți-a fost plânsul tău mut, Te-ai încălzit c-o haină a speranței vii, Că în curând pe nori, Isus, va reveni!