Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 [V1] Când inima odată de cer îmi va fi plină, în ceasu-acela mare și binecuvântat, să vie peste mine o rază de lumină /: și sufletul la Tatăl să urce împăcat. :/ [V2] De mi-or săpa o groapă și mi-or înfinge-o cruce de m-or zvârli în flăcări ori sub un dâmb stingher, cenușă rece-n urnă, ori țărnă sub uluce, /: tot una-mi vor fi toate cand voi privi din cer. :/ [V3] Peste câmpii și codri va trece iarăși luna, veți asculta izvorul și aripa de vânt, iar eu, în zări de taină voi fi întotdeauna /: cu Cel ce-a pus pe-orbite și stele și pământ. :/ [V4] Uitarea nu mi-e dragă, dar nici nu mă-nspăimântă că nu visez cunună în lumea de păcat. Dar voi primi-n vecie prietenia sfantă /: a celor ce din lume spre cer i-am îndemnat. :/ [V5] Aducerile-aminte pe mine nu m-or cerne, ci va lupta disprețul să șteargă tot ce-am spus. Dar slava lumii trece cum frunza-n lut se-așterne /: și va rămâne veșnic iubirea lui Isus. :/