<song>
              <title>Fii simplu</title>
              <author>Nicolae Moldoveanu</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 V2 V3 V4 V5</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Fii simplu în credință și fără-mpotrivire,
 Cuvântul din Scriptură în viață să-l primești,
 /: Isus să-ți fie totul: și Viață și Iubire
 și Dor și Năzuință și orice-ți mai dorești.  :/  

[V2]
 Fii simplu în vorbire: rostește adevărul
 întreg cu-nflăcărare pe orișiunde treci,
 /: c-o vorbă poți să mângâi ca și Mântuitorul.
 El semăna iubire! Să fii ca El în veci.  :/  

[V3]
 Fii simplu în lucrare: slujește-n umilință
 și nu cruța vreo trudă când bine poți să faci,
 /: o lume-n jur se pierde, străină de credință,
 arată-i calea sfântă! Cum, oare, poți să taci?  :/  

[V4]
 Fii simplu în durere! Nu geme peste fire-
 În inimă alinul de pace să-ți păstrezi.
 /: Când țeapa ți se-nfige, rostește: trandafire,
 îți văd de-acum petala! ... Și-n Domnul să te-ncrezi.  :/  

[V5]
 Fii simplu la plecare! Te-așteaptă casa sfântă,
 În ceruri Preaiubitul un loc ți-a pregătit!
 /: Și sângele iertării în alb te înveșmântă!
 Cum vei ajunge-acolo? E simplu: te-a iubit!  :/  

</lyrics>
             </song>