Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 [V1] Până unde poate, oare, dragostea să suie? Când îi obosește mâna, leac pe răni să puie? Niciodată, niciodată zboru-i nu se-oprește, mâna ei mângâietoare-n veci nu obosește. [V2] Până când și cât să ierte, dragostea mai poate? Cât să rabde nedreptatea, care-n drum se-abate? Pân-la capăt, pân-la capăt, fără părtinire, pretutindeni să împartă har de mântuire. [V3] Dragostea-i nemărginită ca și veșnicia, ca și Dumnezeu în care-și are obârșia. Ea se dăruiește-ntreagă inimilor care se deschid, ca s-o ridice mare, tot mai mare.