Nicolae Moldoveanu V1 C1 V2 C2 V3 C3 [V1] E sărbătoare până-n cer și cântă-ntreaga zare, când se dărâmă-un gard de fier și crește-un câmp de floare. [C1] E sărbătoare când un rău se duce pe vecie, și se ridică-n locul său un sfânt și-o bucurie. [V2] E sărbătoare când sfârșesc suspinul și-ngrozirea și-n locul lor se nasc și cresc cântarea și iubirea. [C2] E sărbătoare și cules, când sânlicia piere, și cei ce-au plâns prelung, reies din noapte-n înviere. [V3] E sărbătoare-n clipa când sfârșește-o depărtare și după ani și ani plângând sosește-o-mbrățișare. [C3] E sărbătoare când, duios, cei dragi, cu noi s-adună, - dar cea mai mare-i când Hristos c-un suflet se cunună.