Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 [V1] Cu cât mă-mpărtășesc din soare, mi-e mai străină noaptea mea, dar după fiecare seară re-ntoarcerea mi-e tot mai grea. Din ce mă nalț mai sus cu Tine, cobor tot mai puțin spre lut, dar după fiece cântare, mi-e sufletul tot mai tăcut. [V2] Din ce m-apropii de plecare, simt mai ușor oricare pas, dar după fiece răbdare, sunt mai puțin ce-am mai rămas. Cu cât am mers mai singuratic, simt vorbele tot mai pustii, dar după orice despărțire, iubirile mi-s tot mai vii. [V3] Cu eul mistuit de patimi, despătimind, am ispășit, dar din cenușa strălucită un eu ceresc mi-am înnoit, iar astăzi când sfârșesc urcușul și nu mai am să lupt nicicând, îmi pare parcă rău, Isuse: ce fericit eram luptând!