Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 [V1] ²² Domnul m-a făcut pe mine mai 'nainte decât toate, înaintea celor care mai întâi au fost lucrate. ²³ Mai 'nainte de-nceputuri eu am fost, din veșnicie, până nici n-a fost a lumii aşezată temelie. ²⁴ Eu am fost născut-atuncea când adâncul n-a fost încă, nici izvoarele-ncărcate cu belşug de apă-adâncă. [V2] ²⁵ Mai 'nainte-am fost făcută ca a munţilor tărie, mai 'nainte de-a fi dealuri sau întinderi de câmpie. ²⁶ Până nici era pământul, nici câmpii cu-ntinderi - roată, până n-a fost nici fărâma cea dintâi a lumii dată. ²⁷ Eu, când întocmit-a Domnul cerurile-am fost de față, când a tras El prima zare pe-adâncimea cea măreaţă... [V3] ²⁸ Când a pironit El norii sus, pe-ntinderi fără zare, şi când au ţâşnit puternic ale adâncului izvoare, ²⁹ Când a pus hotare mării, poruncind să nu le treacă, când pământului în lume temelii stătea să-i facă, ³⁰ Eu eram cu El la lucru, al Lui Meşter, desfătându-L ne-ncetat vibrând 'nainte-I veşnicii de ani a-rândul. [V4] ³¹ Irizând *) pe rotocolul lumii Lui de pace plină, îmi găseam plăcerea-n fiii oamenilor fără vină. ³² Şi-acum fiii mei, pe mine ascultaţi-mă... sub soare, fericiţi sunt numai cei ce îmi păzesc a mea cărare. ³³ Ascultaţi învăţătura ce-nţelepţi vă poate face, şi nu-mi lepădaţi povaţa ce vă poate-aduce pace. [V5] ³⁴ Fericit e omul care mă ascultă şi veghează, care-ntruna-mi stă la poartă şi la pragul uşii pază. ³⁵ Căci acel ce mă găseşte află viaţa-n bucurie, căpătând bunăvoința Domnului pe veşnicie. ³⁶ Dar cel ce-mi păcătuieşte lui îşi face vătămare, toţi câţi mă urăsc pe mine, merg la moarte şi pierzare.