Nicolae Moldoveanu V1 C V2 C V3 C [V1] Ochii pironiţi spre ce-o să vie, prin credinţă necurmat s-avem, să păstrăm mereu-mereu nădejdea tot mai vie spre aceea ce vom fi - nu ce suntem. S-alipim iubirea noastră-ntreagă de Isus, ce-ntâi El ne-a iubit, prin trăirea noastră să-nțeleagă cât de mult şi-adânc ne-am dăruit. [C] Chiar dureri când ne încearcă viaţa, şi ne brăzdează faţa, e harul Tău, Isuse, ne-nţeles şi plin. Focul lor e sfântă curăţire. Şi-adânca umilire e înălţarea spre un cer tot mai senin. [V2] Să nu obosim când trecem marea şi să nu privim la valul greu, Stâlpul cel de foc cuprinde toată-toată zarea, să 'nălţăm spre El privirea tot mereu. S-alipim credinţa noastră-ntreagă, de Isus, slăvitul Stâlp de foc, prin trăirea noastră să-nţeleagă, că doar El ni-e fericitul Loc. [V3] Nu mai este mult şi-a crucii cale va ajunge Ţărmul minunat, ce cântări vor fi atunci, ce sfinte osanale, în Ierusalimul nou străluminat! S-alipim nădejdea noastră-ntreagă de Isus, Biruitorul sfânt, prin trăirea noastră să-nţeleagă, că păstrăm preasfântu-I Legământ.