Nicolae Moldoveanu V1 C V2 C V3 C V4 C V5 C [V1] Când mi-ai descoperit lumina şi Te-a văzut privirea mea, nici gura mea nu poate spune, nici gândul ce frumos era. [C] Te-ador Lumina neprivită, Te-ador Cuvântul nemaispus, Te-ador Iubire negrăită, Te-ador, Isus, Te-ador, Isus. [V2] De-atunci de dăţi nenumărate mi-mprospătezi acelaşi har, dar graiu-i tot fără putere şi gându-i fără de hotar. [V3] Când mă ridic îmi pare totul aşa uşor de strâns la sân, dar aripile ostenite curând mă lasă, şi rămân. [V4] Privesc, şi ochii-ncep să doară, Ascult - şi-auzul nu mai vrea. Gândesc - şi gândul oboseşte. Rog inima, dar zace grea... [V5] Şi când din nou revin la toate îmi pare tot ce-a fost un vis ascuns pe dup-o frumuseţe, cu un zăvor de soare-nchis.