Nicolae Moldoveanu V1 [V1] Tată, ce mi-ai dat fiinţă, hărăzită pentru cer, să sfinţesc în conştiinţă Numele-Ți întâi Îţi cer. Dreapta Ta împărăţie, Patrie îmi e pe veci, pân' ce toţi vor ca să vie, înăuntru-mi să petreci. Voia Ta fu desfătarea Fiului Tău Domn, Isus, Scara pentru depărtarea între noi şi cei de Sus. Acolo e absolută ascultare de Cuvânt, slăbiciunii meIe-ajută să-I plinesc şi pe pământ. Ca o pasăre sau floare, pot trăi de azi pe mâini, ştiind că locul meu sub soare, e în grija bunei Mâni. Fericita bunătate cea din rai aici cobor, cum am fost iertat de toate, şi eu pot fi iertător. La-ncercare nu mă pune, recunosc că pot greşi, pân' ce răul vei răpune, prin ispite-a reuşi. Dar a Ta e-atotputinţa, tăinuită-n Golgota, dă-ne din ea biruinţa, numai pentru slava Ta.