Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 [V1] În noaptea lumii prea-ndelungă, sub lacăt de lumină grea, purtăm solia mântuirii. când sus pe cruce, când sub ea. Trecând mereu când prin lumină şi când prin umbră către ţel L-avem când Stâlp de nor 'nainte când Stâlp de foc, mereu pe El. [V2] Plutim ades când peste valuri, când doborâţi sub ele stăm, aceleaşi lupte când eroic, când îndoielnici le-nfruntăm. Adesea-n zbor prea singuratic, prin cer uscat de munţi stâncoşi ne bem doar roua de pe aripi, ca şoimii-n anii secetoşi. [V3] Cei ce-au purtat pe frunţi mai grele cununi de spini şi de sudori, răzbat 'nălţând dumnezeieşte solia, mai strălucitori. Purtând-o vrednici mai departe din cei ce-au mers în cei ce vin cu-atat mai plin ni-e viitorul, cu cât trecutul ni-e mai plin. [V4] /: Iar mâine-ajunşi la sfânta Țintă, cu chip ceresc şi drum sfinţit, spălaţi prin Apa-ntineririi, vom săruta Tărâm slăvit. :/