Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 [V1] Spre Tine Cel în veci statornic, când toate nu-s decât ruini, spre Tine-mi târâi slava crucii, cu nimbul urmelor de spini. Sfinţenia-Ți mă înfioară, când tac spre Tine-ngenuncheat, şi-orice cuvânt mi-l simt nevolnic ne'ncăpător şi vinovat. [V2] Nu-Ți cer, Isus, decât lumina liniştitoarelor tăceri, a zării cât Eternitatea nemărginită nicăieri. Şi-Ți cer ca-n veci să nu mă-nfrângă ne-ncrederea în tot ce-ai spus, nici să-mi vând cugetul pe daruri, nici câte sunt pe câte nu-s. [V3] Nici în străinele pământuri, să-ntind a mele rădăcini, nici să ridic în soare praful, nici să mai râd spre ochi străini. Nici jarul sfânt să nu-l împrăştiu, când dăruiesc căldura lui, nici numai gura mea să spună ce numa-n faptă pot să spui. [V4] /: Spre Tine Cel în veci Statornic, când toate-s umbre şi ruini, - pe-un strop de mir de Tine vrednic topesc întregile-mi grădini. :/