Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 [V1] O, Doamne, fericit e-acela Care-a putut trăi-nţelept: Slujind Iubirea şi-Adevărul Să fie-amândurora drept. Să nu greşească nici Iubirii Când apără-Adevărul sfânt, Nici Adevărul să nu-l calce Pentru-al Iubirii legământ. [V2] C-atât de rar putem şi minţii Și inimii fi ascultători, Ci toţi, ori unuia îi suntem, Ori alteia, părtinitori. Când Adevărul porunceşte Să faci ce dragostea n-ar vrea, Cine-ar putea găsi măsura De-a nu greşi niciuneia? [V3] Când dragostea ar vrea s-acoperi Ce Adevărul vrea să spui, A cui s-asculţi şi-acui să-nlături A ei poruncă sau a lui? O, Doamne, numai Tu ştii Singur De câte ori m-am chinuit, Între-Adevăr şi-ntre Iubire Când mângâiat, când osândit. [V4] Când mângâiat c-ascult Iubirea, Când că-Adevărul îl ascult, Sau osândit că ţin la una, Ori că Ia alta ţin mai mult. Lumină veşnic negreşită, Desăvârşeşte-mă-n Hristos, Să nu le mai privesc în parte, Ci întregite-armonios. [V5] Că-n El lubirea-I Adevărul, Iar Adevărul este Ea, Cum cei doi ochi mi-s o privire Aşa să Ie-am în viaţa mea. Așa să le-am, ca ochii: una, Văzând și drept și larg și nalt Să nu-nchid unul niciodată Când se deschide celălalt.