<song>
              <title>Luați toată armătura</title>
              <author>Nicolae Moldoveanu</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Încinge-mă Slăvit Părinte,
 Cu Adevărul sfânt şi tare,
 Și-apoi trimite-mă nainte,
 În lupta vieţii grea şi mare.
 Căci ştii ce-ntinsă e minciuna,
 Și ce viclean şi-ascuns trăieşte,
 De cursa ei întotdeauna,
 Prin Adevăr Tu mă păzeşte.  

[V2]
 Cu platoşa neprihănirii
 Îmbracă-mi viaţa mea oriunde,
 Ca suliţa nelegiuirii
 Să nu mai poat-a o pătrunde.
 Şi-apoi trimite-mă în lume,
 Să fac Lucrarea Ta curată,
 Ca-n mine toţi să vadă cum e
 O viaţă din păcat salvată!  

[V3]
 Cu râvna unică şi vie,
 A Evangheliei curate,
 Picioarele mai mult să-mi fie,
 De Tine zilnic încălţate,
 Ca piatra grijilor din cale,
 Să nu mă-nţepe sau rănească,
 Și-apoi mă du pe-a lumii vale,
 Să nalţ Solia Ta cerească!  

[V4]
 Cu scutul harului credinţei,
 Acoperit să fiu de Tine,
 Și-apoi în lumea necredinţei
 Trimite-mă cu veşti divine!
 Să sting săgeţile arzânde,
 Ce-n contra mea trimit vrăjmaşii,
 Puteri din zi în zi crescânde,
 Mai mult să-mi însoţească paşii!  

[V5]
 Pe cap, Părinte, cu-ndurare,
 Al mântuirii coif mi-aşează,
 Și-apoi trimite-mă-n Lucrare,
 Cu mintea liberă şi trează.
 Să-Ţi pot cunoaşte vocea lină,
 Să ştiu ce mi-ai făcut Tu mie,
 Să umblu-n limpede lumină,
 Să am cu Tine părtăşie!  

[V6]
 Iar spada Duhului, ce este,
 Cuvântul sfânt oricând puternic,
 Pe-a biruinţei nalte creste,
 Să mă păstreze mai statornic.
 Şi-apoi trimite-mă în focul
 Aprins al luptei îndârjite,
 Căci liniştit privesc spre locul
 Nădejdilor preafericite.  

[V7]
 Îmi umple zilnic Tu potirul
 Vieţii mele, Sfânt Părinte,
 Prin Duhul să-şi reverse mirul
 De rugăciune mai fierbinte.
 Să pot veghea cu mulţumire,
 Păstrând frumseţea curăţiei,
 S-atrag pe toţi spre-a Ta iubire,
 Izvorul sfânt al bucuriei.  

[V8]
 Și astfel înarmat cu toată
 Cereasca armătură vie,
 S-ascult atent porunca-Ţi dată,
 Viteaz ostaş la datorie!
 Şi steagul sfânt al voiei Tale
 Să-l nalţ mai sus, cu-nflăcărare,
 Să afle toţi a vieţii cale,
 Ce duce-n slava viitoare!  

</lyrics>
             </song>