Daniel Briciu V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 [V1] Bolnavă sunt de-o boală fără leac, Suspin şi plâng şi nu ştiu ce să fac. Familia m-a părăsit şi banii toţi i-am cheltuit Cu doctorii ce nu m-au vindecat. [V2] De 12 ani sufăr mereu Şi nimeni nu-mi alină chinul greu. Nici lacrimi nu mi-au mai rămas, aştept să vin-al morţii ceas, Îndură-te de mine, Dumnezeu! [V3] De-odat-aud mulţime de oameni pe drum Şi-n mijlocul lor un profet văd acum. „Isuse, Isuse” îl strigă toţi în cor. De El se-ating toţi orbii şi şchiopii şi ologii, Cei ce zăceau odată în pragul Sinagogii. „Isuse, Isuse”, îl strigă iar cu dor. [V4] Cine-I acesta? Cine-I Isus? De ce-L urmează lumea? Ce are El de spus? Cine-I acesta cu chip de Dumnezeu? Şi-o voce îmi răspunde: „El e Medicul tău”. [V5] Atunci simţi-i în piept un dor nestăvilit Şi fără să-mi dau seama după El am pornit. O, cât de mult aş vrea de El să m-ating! Nu-s vrednică, o ştiu, să-i spun al meu necaz, Nu-s vrednică să-mi şteargă lacrima de pe-obraz. De poala hainei Lui mi-e de-ajuns să m-ating. Mulţimea zgomotoasă pe Isus îl urma, Fiecare să-L vadă nespus îşi dorea, Dar parcă şi-n mine un foc nou s-a aprins. Cu greu prin mulţime m-apropiu mereu, S-ajung tot mai aproape, acesta-i gândul meu. De poala hainei Lui, în sfârşit, eu m-am atins. [V6] Dar ce minune? Ce fior ciudat? O mare putere în mine-a intrat, Izvorul de sânge pe loc a secat. Acum ştiu prea bine: Isus, Isus, Isus m-a vindecat! [V7] „Cine s-a atins de Mine”? Atunci Isus a-ntrebat. Cu teamă-n privire, dar pace în suflet `Naintea Lui m-am aruncat. “Îndrăzneşte fiică”, îmi spuse. „Credinţa ta te-a mântuit. /: Acum du-te-n pace şi fii fericită Spunând tuturor ce-ai primit” :/