Alexandra-Ligia & Lenuța Mandici V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5 [V1] Spre Golgota, pe drumul întristării, Tresare-un trup și-o inimă de om... Hristos, zdrobit, în ceasul lepădării, Preface bezna surdă-ntr-un ecou: [C1] Voi, fiice din Sion, nu plângeți pomul Cel verde frânt pe lemnul blestemat... Căci dacă toate acestea-ndură Domnul, Ce fi-va cu copacul cel uscat?” [V2] La Golgota se-nalță, pe-o colină, Altarul jertfei Celui condamnat... Iar Domnul slavei, coborât în tină, Se frânge pentru lumea în păcat. [C2] O, Tată, iartă fiii neascultării Ce-n răzvrătirea lor nu știu ce fac... Și fă din crucea Mea rugul salvării, Aprins în veacul lumii, -ntunecat.” [V3] La dreapta și la stânga Lui doar ură, Batjocura mulțimii-L otrăvea... Ostașii începură chiar să spună: „De-ai fi Mesia singur Te-ai salva!” [C3] Dar unul din tâlhari rupe tăcerea Și-și recunoaște făr’delegea grea. Isus, sorbind oțetu-ntins și fierea, Își dă viața pentru vina mea. [V4] Perdeaua Templului se rupe-ndată, Iar freamătul mulțimii-a amuțit... Sutașul spune din inima toată: „Omul acesta-a fost neprihănit!” [C4] Putea-va, oare, bezna grea să-L țină, Mormântul rece, oare, -L va lega? Dar iată, -n ziua-ntâi, iar la lumină, Învie, din tenebre, Mesia! [V5] Rămâi cu noi, Isus, căci e spre seară, Potecile-s pustii și suntem goi... Iar până vei veni a doua oară, Așterne Duhul Tău adânc în noi! [C5] Învie-ne prin Duhul învierii Ce din adânca beznă Te-a sculat! Și sapă-ne-n însemnele durerii Ce Te-au brăzdat pentru al nost’ păcat.