Anonim V1 V2 V3 [V1] S-a găsit un biet grăjdar, fără pernă, fără pat, care de-al măicuţii-amar tare mult s-a-nduioşat. Du-te, fiică în dureri, pe culcuşul meu de fân. Eu pe prispă-n privegheri, cu tot Ceru-am să rămân... [V2] Sub noianul de cobalt a vegheat grăjdarul blând. Şi-a văzut pe-un nor înalt oaste albă coborând. Şi de-atunci în pieptul lui s-a născut un prunc bălai. Iar târziu, din văi silhui, l-au dus îngeri albi în Rai. [V3] Dar tu, suflet înnoptat, cu blăniţă sau cojoc, n-ai în casa ta un pat? N-ai în inimă un loc? N-ai în suflet un ungher, un culcuş în ceasul greu, ca din nou venind din cer, să se nască Dumnezeu?