Nicolae Moldoveanu V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 V8 V9 V10 V11 [V1] ¹ Ce plăcut Îți e locașul, Doamne al Oștirii sfinte ² după-a Tale curți tânjește sufletul cu dor fierbinte, /: îmi suspină și-mi tânjește sufletul cu dor fierbinte... :/ [V2] ³ Inima-mi și carnea-mi strigă, după Dumnezeul mare pân-și pasărea acolo își găsește loc și are, /: cuib în care rândunica să-și așeze puii are... :/ [V3] Ah, a Tale-altare, Doamne, Domnul meu și Împărate, ⁴ fericiți câți stau în casa și-n plăcuta Ta cetate, /: căci ei pot mereu să-Ți cânte în plăcuta Ta cetate. :/ (oprire) [V4] ⁵ Fericiți câți pun tăria lor în tarea Ta ființă, care-n inima lor poartă a credinței locuință, /: a încrederii în Domnul neclintită locuință. :/ [V5] ⁶ Când trec ei prin Valea Jalei o fac loc plin de izvoare, unde ploaia timpurie varsă binecuvântare, /: o acopere cu cântec și cu binecuvântare. :/ [V6] ⁷ Din putere în putere ei au să înainteze și-n Sionul sfânt, la Domnul au să I se-nfățișeze, /: înaintea Lui în slavă au să I se-înfățișeze. :/ [V7] ⁸ Dumnezeule-al Oștirii, rugăciunea mi-o ascultă, Dumnezeule-al lui Iacov, nu-mi uita strigarea multă, /: ia aminte rugăciunea, nu-mi uita strigarea multă. :/ (oprire) [V8] ⁹ Tu Cel ce ești Scutul nostru, Dumnezeule, privește fața unsului Tău vezi-o cum suspină și tânjește /: cum dorește, cum așteaptă, cum suspină și tânjește. :/ [V9] ¹⁰ Mai mult face-o zi în curtea -Ți ca o mie-n altă parte, eu aleg să stau în pragul casei Tale pân-la moarte, /: nu vreau corturile urii, ci-a Ta casă pân-la moarte. :/ [V10] ¹¹ Căci un Scut și-un Soare-i Domnul, El dă slavă și-ndurare, nelipsit de nici un bine sunt aleșii Lui, oricare, /: cei ce duc o viață sfântă sunt aleșii Lui, oricare! :/ [V11] ¹² Doamne al Oștirii, sfinte-Ți sunt locașele-Ți senine, fericit e omul care pururea se-ncrede-n Tine, /: omul care-o să le vadă, omul ce se-ncrede-n Tine. :/