Traian Dorz V1 V2 V3 V4 V5 V6 V7 [V1] Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene, Alinându-mi cu-al tău cântec, lacrima ivită'n gene… Şi mi-ai plâns înfiorată, cântecele duioşiei, De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei. [V2] Mi-ai citit în ceasuri sfinte, din Cazanii şi Scriptură, A lui Dumnezeu iubire, ele'n inimă-mi crescură. În singurătatea serii, luminat de raza lunii, M-ai făcut să simt puterea, şi odihna rugăciunii. [V3] De durerea altor lacrimi, te-am văzut plângând pe tine, Şi de-atuncea port durerea, altora şi eu în mine. Pentru adevăr întruna, te-am văzut fără de teamă, Şi de-atunci știu c-adevărul, e curaj şi luptă, mamă. [V4] A trecut în urmă vremea, şi'ntr-o toamnă grea târzie, M-a răpit de lângă tine, lumea largă şi pustie. Ai vărsat atunci amare, mii de lacrimi în năframă, Şi cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare, mamă. [V5] Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură, Multe șoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură. Dar din mii de lucruri scumpe, de ființe şi de nume, Tu-mi rămâi mereu ființa cea mai mult iubită'n lume. [V6] Astăzi tot străin şi singur, şi departe sunt de casă, Dar sunt fericit măicuţă, c-azi şi tu eşti credincioasă. Şi că ştiu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine, Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiți, cu tine. [V7] Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă, mângâiere, Mâna Lui să-ţi șteargă ochii, de-orice lacrimi de durere. Să-ţi văd chipul totdeauna, luminat de bucurie, Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.