<song>
              <title>Ne cheamă Golgota la jertfă</title>
              <author>Anonim</author>
              <copyright></copyright>
              <presentation>V1 C1 V2 C2 V3 C3 V4 C4 V5 C5 V6 C6 V7 C7</presentation>
              <hymn_number></hymn_number>
              <tempo></tempo>
              <timesig></timesig>
              <ccli></ccli>
              <theme></theme>
              <alttheme></alttheme>
              <user1></user1>
              <user2></user2>
              <user3></user3>
              <key></key>
              <aka></aka>
              <key_line></key_line>
              <lyrics>
[V1]
 Ne cheamă Golgota la jertfă
 Ne cheamă Isus la Calvar
 De veacuri strigă fraţii noştri
 De sub altar, de sub altar.  

[C1]
 Ne strigă sfinţii de sub glie
 Ce sângele şi l-au vărsat
 Ei n-au schimbat credinţa sfântă
 Ci pân la moarte au răbdat.  

[V2]
 Sunt mii de jertfe pretutindeni
 Lui Dumnezeu un bun miros
 Ce răspândesc Mireasma sfântă
 Pentru Hristos, pentru Hristos.  

[C2]
 De la Ştefan şi până astăzi
 Atâţi martiri s-au ridicat
 Cu preţul vieţii ei plătiră,
 Dar de Isus nu s-au lăsat.  

[V3]
 Suntem înconjuraţi de martori
 Ce mărturie au depus
 În amfiteatre şi arene
 Pentru Isus, pentru Isus.  

[C3]
 Deci fiindc-avem atâtea pilde
 Ce ne-nconjoară ca un nor
 Să dăm păcatul la o parte
 Şi să călcăm pe urma lor.  

[V4]
 Şi noi avem câte o luptă
 Şi noi purtăm un crud război
 Aşa cum scrie Apocalipsa
 De taina vremii pentru noi.  

[C4]
 Dar însuşi Împăratul slavei
 Va merge-n fruntea oastei Lui
 Cu El avea-vom biruinţă
 Toţi cei ce sunt ai Domnului.  

[V5]
 Acei ce birui-vor fiara
 Şi-a ei lucrare pe pământ
 Vor sta cu Mielul împreună
 Pe muntele etern și sfânt.  

[C5]
 Cu alăutele în mână
 Lui Dumnezeu ei vor cânta
 Mai minunate sunt o, Doamne,
 Lucrările şi slava Ta.  

[V6]
 El însuși lacrima va șterge
 Și întristarea de pe-obraz
 Acolo nu va mai fi moarte
 Și nici necaz, și nici necaz.  

[C6]
 Dar pân' ajunge-vom acolo
 Ne-așteaptă lanțuri, prigoniri
 Și noi vom proslăvi pe Domnul
 Cu moartea sfântă de martiri.  

[V7]
 De-aceea fraților: Trezire!
 Ne strigă sfinții care-au fost
 Trezire strigă azi întruna
 Isus Hristos, Isus Hristos  

[C7]
 El, Împăratul veșniciei
 Și Domnul Domnilor preasfânt
 Cu El avea-vom biruință
 Aici în luptă pe pământ.  

</lyrics>
             </song>