Ilie Mandici V1 V2 V3 V4 [V1] Rămâne în urmă cetatea străbună, Și-un drum spre-o colină de zarvă e plin, Căci omul durerii Își duce povara, O cruce de lemn, s-o sfărșească în chin. /: Îl știu, L-am văzut vindecând prin mulțime, Și semne făcea până ieri prin oraș, Dar, care e vina de toți Îl acuză? De ce are astăzi atâția vrășmași? :/ [V2] Dușmanii Îl scuipă, aruncă blesteme, Cu sulița-n coastă, ostași-L împung, El trece-n tăcere, El rabdă și caută, Ceva cu privirea insistă-ndelung... /: Pe mine mă vede, eu rod al tăcerii, O trestie frântă, cum pot să gândesc... Și simt cum fiorul îmi zguduie firea, Când ochii Lui blânzi, cu-ai mei se-ntâlnesc :/ [V3] În praful din stradă, El cade sub cruce, Răpus de păcatul întregii mulțimi, Privirea-I duioasă pe mine mă caută, O mână de lut, eu am preț, sunt iubit! /: Un picur de sânge-I se scurge pe frunte, Și cade-n țărână acolo sunt eu. Și simt cum mă spală și-mi dă luminare, Sa văd cât de negru e păcatul meu! :/ [V4] Altarul de jertfa, încet se ridică, E crucea ce poartă un miel junghiat, Cu brațele-ntinse zâmbește la mine, Să-mi spună în taină, că eu sunt salvat! /: Stăpâne nu-s vrednic să stau în picioare, M-arunc în genunchii lângă cruce smerit. Și dragoste-ți jur cât-o să am suflare, Căci fost-am pierdut, dar Isus m-a găsit! :/