Nicolae Moldoveanu V1 C V2 C [V1] Când ajungi să-ţi fii tu însuţi o povară, când puteri de ne-nţeles te-apasă greu, când pe crengi sunt numai flori de primăvară, iar în tine frunze moarte cad mereu, când spre tainice urzeli ce se destramă, rătăceşti ca un pescar de amăgiri, n-auzi tu un glas de frate ce te cheamă? N-auzi tu suspinul veşnicei iubiri? [C] Întoarce-te la Domnul, aşa cum eşti, cu zdrenţe-n suflet și poveri! Întoarce-te la Domnul, un cuget nou și-o altă inimă să-I ceri! Întoarce-te la Domnul, la pieptul Lui, să înţelegi cât te-a iubit. Pe rănile eterne, vei plânge fericit, Întoarce-te la Domnul, copil regăsit. [V2] Ca-ntr-un joc, legându-ţi ochii cu năframa, tu alergi să prinzi minciuna unui vis, dar opreşte-te, prietene, ia seama! Paşii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis! În zadar pândeşti năluca fericirii, în zadar apuci cu pumnii amândoi, vei plăti din nou tribut dezamăgirii, obosit, cu ochii plânși, cu pumnii goi!