Autor necunoscut V1 V2 V3 V4 V5 V6 [V1] Vorbea odată-ncet ca gândul Și vorba lor o-nțelegeam, Vorbea cerul cu pământul, De vorba lor mă-nspăimântam: [V2] "Aș vrea sa-ți spun o taină, frate, Ce ne așteaptă pe-amândoi: Noi suntem condamnați la moarte, Din cauza lumii dintre noi. [V3] Eu voi fi strâns ca un sul de piele, Când Domnul se va arăta, Mă voi topi cu-ale mele stele, Și râu de foc mă voi forma. [V4] Iar tu, pământ, care ești astăzi De Dumnezeu împodobit, Vei arde în flăcări cumplite, Pentru a omului păcat. [V5] Și dac-așa ne-o fi sfârșitul, Să plângem, cerule, amândoi, Pe omul mult nesocotitul, Care va fi în foc cu noi. [V6] Tu ai dat ploaie și căldură, Eu hrană pentru cel flămând, Dar omul nu vrea să cunoască, Pe Domnul Cel ce l-a făcut."