Fermierul şi Domnul (The Farmer and The Lord)
Autor: Jim Wilson - Traducere RO  |  Album: fara album  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Bebe_BD in 24/08/2012
    12345678910 0/10 X
Referințe
1. Când seara a sosit şi lângă drum m-am odihnit
Alături, într-un ogor cules, un fermier în vârstă am zărit
Cu faţa-i arsă de soare şi cu riduri de la aspru vânt
El vorbea cu Domnul, aşa cum doi amici discută pe pământ.

2. Doamne, spuse el, cu glas încet şi calm:
Porumbul cum să-l tai, când putere nu mai am?
N-a mai plouat de-atâta vreme, iar holdele sunt prăfuite
Şi căldura încă-i mare, nici copiii nu au stare.

3. Iarba este la pământ deşi, uite...
Până la genunchi ar trebui să fie
Şi Doamne, de-ar cădea puţini stropşori
Astfel şi văcuţei i-ar fi mai uşor.

4. O, acum când Îţi vorbesc, nu-mi arăt nemulţumire
Mă cunoşti atât de bine, ştii că nu am răzvrătire
N-am uitat de viţeluşul ce se joacă-n curtea mea
Nici de banii de la poştă, încât să plătesc chiria
Tusea mamei nu mai e şi Ionel s-a-ntors acasă
Iar Duminică la cină, şi găluşte, dar şi pui au fost pe masă
Chiar şi pastorul trimis de Tine, da, e-acel tânăr bun
Ce aleargă să conducă, mulţi spre Tine-acum.

5. Doamne, mă îndrept acum spre casă
Timpul Tău e preţios când seara se lasă
Ştiu că sunt şi alţii, ce aşteaptă mult
Să Îţi spună cum i-apasă al zilei tumult.

6. Noapte bună, Domnul meu cel bun!
Şi veghează peste noi, acum!
Şi să nu-Ţi faci griji cu mine!
Căci în toate voi fi bine!

S: Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui (Exodul 33:11)

I: Text: Jim Wilson
Interpretat de Jim Reeves; Jimmy Dean; JD Sumner; Walter Brennan; Bill Anderson
http: //www. youtube. com/watch? v=3byklyUaxGw
Traducere şi adaptare: Bruda Dumitru
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1550
  • Export PDF: 11
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Ieremia 29:11 Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.