Cine poate ca să-ți spună ?
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 4  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Cezar_Bordeianu in 28/07/2021
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
1. Cine poate ca să-ți spună
lin și dulce Ava-Tată?
Cine intră-n moștenirea
harului prealuminată?
//: - Numai cei născuți din Tine, :/
Doamne, lor li se cuvine! :/

2. Cine poate să pătrundă
adevărurile Tale?
Cine-aleargă drept și sigur
pe-a virtuții sfântă cale?
//: - Numai cei născuți din Tine, :/
Doamne, ei știu calea bine. :/

3. Cine poate să trăiască
dragostea mereu fierbinte?
Cine-n luptele credinței
se avântă spre ‘nainte?
//: - Numai cei născuți din Tine :/
Doamne, harul Tău îi ține. :/

4. Minunata-mpărăție,
fericita Sărbătoare,
nesfârșita tinerețe,
Doamne, pentru cine-s oare?
//: - Pentru cei născuți din Mine :/
Ei au raiul care vine. :/

I: Cântările Harului, volumul 4, cântarea 62.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 732
  • Export PDF: 22
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni