Mi-ai cântat cu glas de lacrimi
Autor: Traian Dorz  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de AdinaPop in 23/05/2020
    12345678910 0/10 X
1. Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, legănându-mă alene,
Alinându-mi cu-al tău cântec, lacrima ivită'n gene…
Şi mi-ai plâns înfiorată, cântecele duioşiei,
De-ai trezit în al meu suflet cald fiorul armoniei.

2. Mi-ai citit în ceasuri sfinte, din Cazanii şi Scriptură,
A lui Dumnezeu iubire, ele'n inimă-mi crescură.
În singurătatea serii, luminat de raza lunii,
M-ai făcut să simt puterea, şi odihna rugăciunii.

3. De durerea altor lacrimi, te-am văzut plângând pe tine,
Şi de-atuncea port durerea, altora şi eu în mine.
Pentru adevăr într-una, te-am văzut fără de teamă,
Şi de-atunci ştiu c-adevărul, e curaj şi luptă, mamă.

4. A trecut în urmă vremea, şi'ntr-o toamnă grea târzie,
M-a răpit de lângă tine, lumea largă şi pustie.
Ai vărsat atunci amare, mii de lacrimi în năframă,
Şi cu inima zdrobită, m-ai pierdut în zare mamă.

5. Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei văzură,
Multe şoapte mă chemară, multe vânturi mă bătură.
Dar din mii de lucruri scumpe, de fiinţe şi de nume,
Tu-mi rămâi mereu fiinţa cea mai mult iubită'n lume.

6. Astăzi tot străin şi singur, şi departe sunt de casă,
Dar sunt fericit măicuţă, c-azi şi tu eşti credincioasă.
Şi că ştiu c-odată-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
Fericit voi fi-mpreună, printre cei iubiţi, cu tine.

7. Dumnezeu să-ţi dăruiască, scumpă mamă mângăiere,
Mâna Lui să-ţi şteargă ochii, de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna, luminat de bucurie,
Cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea să fie.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2166
  • Export PDF: 2
Opțiuni