Harul vieţii
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de moldovan in 04/07/2019
    12345678910 0/10 X
1. Harul vieţii celei noi primim,
Când prin credinţă la Isus venim,
/: Când voia noastră toat- o lepădăm,
Harul vieţii zilnic îmbrăcăm! :/

2. Harul luminii pururea primim,
Când în lumina Domnului trăim,
/: Când curăţia inimii-o păstrăm,
Harul luminii zilnic îmbrăcăm! :/

3. Harul puterii de la El primim,
Când pretutindeni voia Lui plinim,
/: Când Adevărul sfânt îl înălţăm,
Harul puterii zilnic îmbrăcăm! :/

4. Har după har Isuse noi primim,
Când în Fiinţa Ta ne contopim,
/: Când viaţa noastră-ntreagă Ţi-o predăm
Har după har prin Tine îmbrăcăm! :/

I: Cântările Harului - Caietul 1 - Numărul 101


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 773
  • Export PDF: 1860
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni