Glasul celor întristaţi
Autor: Emanuel Adrian Vlaicu
Album: Salvat prin har
Categorie: Trezire si veghere
Pământu-i plin de-al urii vuiet
Şi pacea zace în noroi!
Legiuni întregi în al lor umblet,
Atâtea inimi le fac sloi!

S-a dus încet iubirea sfântă,
Se risipeşte dintre fraţi...
Un cânt de jale azi se cântă
Cu glasul celor întristaţi...

Smerenia astăzi e faţadă.
Însă, în suflet e gunoi!
Pe tron mândria stă `nălţată
Şi stăpâneşte între noi!

Puţini sunt cei ce-ascultă glasul,
Măreţul glas al Celui sfânt.
Aşa perfect e astăzi falsul,
De crezi că-i soare! Dar, e vânt!

Aşteaptă oile pe dealuri
Privind spre stele şi spre nori,
Privind spre-a mării tulburi valuri
Şi simt ai morţii reci fiori!

Aşteapt-un semn şi o strigare!
Un sol să vină-n ajutor!
Aşteapt-al lor Păstor, în zare,
Să se arate stând pe nor!

S-aducă pace şi lumină,
Să se sfârşească orice rău!
Să vină ziua cea senină
Când părăsi-vor tristul hău!

Însă nu vine... Şi slăbeşte
Puterea celor asupriţi...
Şi vântul rău îi risipeşte
Pe mieluşeii osteniţi!

Speranţa-n inimi se miceşte,
Şi mulţi pe drumul bun slăbesc
Privind la răul care creşte
Şi demonii care domnesc!

Privind cum norii grei acopăr'
Şi soarele şi cerul blând!
Şi omul nu găseşte-astâmpăr,
Decât dureri, necaz făcând!

Cum toţi aleargă după fală,
După câştig şi răzbunări!
Şi inima le este goală
Trăind mereu în dezbinări!

Oh! Nu mai vezi acum hotare
Între păcat şi traiul sfânt!
Şi-i tot mai mare-asemanare
Între lumină şi mormânt!

Dar, nu a fost lărgită calea
De Dumnezeu şi-al Său Cuvânt!
Ci oamenii au dus-o-n valea
De urâciune pe Pământ!

Nu a dat Tatăl libertate
Şi-nţelepciune de-a trăi
Pe căile întunecate,
Cu a-ntunericului fii!

Ci omul rău şi-a luat puterea
De-a spune răului că-i drept!
Si şi-a lărgit deşart vederea
Crezându-se cel înţelept!

Părinte, Doamne, Cel din slavă,
Priveşte astăzi înspre noi
Şi spre puterea noastră slabă!
Priveşte Doamne, suntem goi!

Revarsă harul Tău cel mare
Şi izbăveşte-ne din cer!
Oh! Las-un strop de îndurare
Şi o lumină în mister!

Adu` balsam de vindecare
Şi izbăveşte-Ţi robii Tăi!
Suntem pierduţi în lumea mare
Şi urmăriţi de ochii răi!

Atâtea vânturi şi doctrine
Se strâng în jurul celor buni!
Atâtea legi. Dar, nu spre bine,
Ci spre-a păcatului cununi!

Atâtea şoapte, vorbe calde,
Ce cheamă-ntruna spre păcat!
Şi talmăciri din Sfânta Carte
Ca să permită ce-i pătat!

Să intre tot în adunare,
În casa celor credincioşi,
Şi-n sufletele celor care
Încearc-a fi mai evlavioşi!

Atât păcat e azi în lume
Şi-atâţi profeţi ce nu-s ai Tăi!
Atât se minte-n al Tău nume
Şi-atât de mulţi sunt cei ce-s răi!

Oh! Vino Doamne mai degrabă
Şi spulberă ce e păcat!
Să vadă azi o lume-ntreagă
Caci Tu Eşti Sfânt, şi-Adevărat!

Revarsă-n suflet mângâiere
Şi dă putere celor drepţi!
Să te aştepte în tăcere
Aşa cum Tu, pe toţi aştepţi!

Pământu-i plin de-al urii vuiet,
Şi pacea zace în noroi!
Dar, vrem Părinte-n al nost` umblet
Să fii şi Tu, în veci, cu noi!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/94192/glasul-celor-intristati