De Tine simt nevoie
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cântările Domnului - Caietul 2
Categorie: Rugăciune
1. De Tine simt nevoie,
al inimii Stăpân,
/: Când valul ameninţă,
cum singur să rămân? :/

2. Cum voi putea eu oare
la tărmure s-ajung
/: De nu-mi vei fi Tu pază
pe drumul greu şi lung? :/

3. În marea-mi slăbiciune,
Tu eşti puterea mea,
/: În Tine am viaţa
şi-n Tine-o voi avea. :/

4. De Tine simt nevoie,
al vieţii mele Dor,
/: De Tine dulce nume
şi scump Mântuitor. :/

5. Rămâi pe totdeauna,
rămâi în viaţa mea,
/: De Tine simt nevoie,
deplin a Te avea! :/

I: Cântările Domnului, caietul 2, cântarea 98.
Autor text: Ioan Marini.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/75096/de-tine-simt-nevoie