Vom discuta acum despre ceea ce consider eu că este cel mai îmbucurător aspect al umblării în temere de Domnul. Aceasta este dorința inimii fiecărui credincios adevărat. Este singura comoară care va aduce o împlinire continuă. Acesta este motivul pentru care a creat Dumnezeu lumea și scopul răscumpărării, dorul cel mai adânc din inima Lui și comoara pusă deoparte pentru cei ce se tem de El.
Frica Domnului este începutul științei -Prov. 1.7
Știință referitoare la ce? Vorbește Solomon aici despre cunoașterea științifică? Nu, căci mulți oameni de știință înalță omul mai presus de orice și nu au nicio frică de Dumnezeu. Se referă versetul acesta la realizări sociale și politice? Nu, căci căile lumii sunt o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Este vorba despre cunoașterea Scripturii? Nu, căci deși fariseii erau experți în materie de lege, nu erau plăcuți lui Dumnezeu. Răspunsul se găsește în Proverbe 2.5. traducere liberă din limba engleză:
Teme-te de Domnul și atunci vei găsi cunoștința lui Dumnezeu
Frica de Domnul este începutul sau punctul de pornire al unei relații apropiate cu Dumnezeu. Apropierea presupune o relație bilaterală.
... .
Dumnezeu i-a numit prietenii Săi pe doi oameni din Scriptură. Aceasta nu înseamnă că nu au avut ți alții acest statut, ci doar că El i-a desemnat în mod sepecific pe aceștia doi ca fiind prietenii Lui, consemnând cu bună știință relația lor de prietenie. Cred că a procedat așa pentru ca noi să putem afla ce anume caută Dumnezeu de la un prieten.
Cel dintâi este Avraam. Acesta a fost numit PRIETENUL LUI DUMNEZEU. Când Avraam avea șaptezeci și cinci de ani, Dumnezeu i s-a arătat și a încheita un legământ cu el. În cadrul acestuia, Dumnezeu i-a promis că îi va îdeplini dorința cea mai fierbinte a inimii, acea de a avea un fiu. Avraam a făcut câteva greșeli dintre care unele destul d egrave. Însă, cu toate acestea, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, I s-a supus și a fost deplin convins că El va duce la îndeplinire tot ce-i promisese.
Când Avraam a ajuns la vârsta de nouăzeci și nouă de ani, soția lui a rămas însărcinată și fiul promis, Isaac, s-a născut. Vă puteți imagina iubirea lor față de acest copil promis?
Timpul a trecut și relația aceasta s-a adâncit pe măsură ce tatăl și fiul au devenit tot mai apropiați. Pentru Avraam, viața băiatului era mai prețioasă decât cea proprie. Bogăția lui cea mai mare nu valora nimic în comparație cu bucuria pe care i-o aducea fiul său. Nimic nu însemna mai mult pentru Avraam decât acest fiu preaiubit pe care i-l dăruise Dumnezeu:
După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam și i-a zis: Avraame! Iată-mă! , a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune. Geneza 22.1-2
Vă puteți închipui șocul pe care l-a resimțit Avraam la auzul acestor cuvinte? Nu-i trecuse niciodată prin gând că Dumnezeu i-ar putea cere să facă ceva atât d egreu. A rămas stană d epiatră. Tatăl și fiul aveau o relație apropiată. După atâția ani de așteptare a nașterii acestui tânăr neprețuit, Dumnezeu îi cerea lui Avraam mai mult decât propria-i viață; îi cerea inima. Nimic nu părea să aibă vreun înțeles.
Însă Avraam știa că Dumnezeu nu face greșeli. Cu toate acestea, cerința Lui era foarte limpede. Unui om care avea o relație de legământ nu îi stăteau la îndemână decât două opțini: supunerea sau ruperea legământului. Noi știm că aceasta a fost o încercare însă Avraam nu știa. Nu știm niciodată că Dumnezeu ne pune la încercare decât după ce aceasta a rămas în urmă. Putem trișa la examenele de la facultate însă nimeni nu poate trișa la examenele pe care i le pune Dumnezeu înainte. Dacă nu ne-am pregătit și dacă nu ne-am făcut tema pentru acasă, purificându-ne inima și curățindu-ne mâinile, nu vom fi în stare să trecem aceste examene oricât de ageri am fi.
Dacă urmașii lui Avraam ar fi știut rezultatul lucrării pe care o făcea Dumnezeu în pustie, la poalele muntelui Sinai, ar fi reacționat diferit. Însă Avraam avea în inimă ceva ce lipsea urmașilor săi.
Dumnezeu mi-a cerut odată să renunț la ceva ce credeam că El îmi dăduse, care însemna pentru mine mai mult decât orice altceva și pe care-l dorisem ani de zile. Era ocazia de a lucra pentru un binecunoscut evanghelist pe care-l iubeam din toată inima. Soției mele și mie ni s-a oferit slujba de asistenți ai acestui om și ai soției lui. Pe lângă faptul că îl iubeam pe omul acesta, vedeam întreaga situație ca pe o oportunitate dată de Dumnezeu pentru a-mi duce la îndeplinire visul pe care El îl sădise adânc în inima mea: cel de a predica Evanghelia popoarelor lumii.
Mă așteptam ca Dumnezeu să spună: DA! în fața acestei oferte minunate, însă El mi-a arătat limpede că trebuie să o refuz. Am plâns zile de-a rândul după ce am respins această ocazie. Știam că fusesem ascultător de Dumnezeu, însă nu înțelegeam DE CE îmi ceruse să fac ceva atât de greu pentru mine. După săptămâni întregi de confuzie, am strigat în cele din urmă către El: Doamne, de ce m-ai făcut să pun ocazia aceasta pe altar?
El a răspuns îndată: CA SĂ VĂD DACĂ MĂ SLUJEȘTI PE MINE SAU VISUL TĂU!
Abia atunci am înțeles că fusesem pus la încercare. În vâltoarea evenimentelor, nu înțelesesem ce făcea Dumnezeu. Singurele ancore care m-au împiedicat să-mi urmez propria cale a fost dragostea față de Dumnezeu și temerea de EL.