Tot ce mi-am dorit în viață...
Autor: Maria Luca
Album: Clocot de cuvinte
Categorie: Laudă și închinare

Tot ce mi-am dorit în viață
Doamne, Tu mi-ai dăruit...
Mi-ai dat har și-nțelepciunea
De-a iubi și-a fi iubit...
Mi-ai dat Doamne două mâini
Pâinea să-mi câștig cu ele
Și doi ochi în seri târzii
Să Te caut cu ei prin stele...
Da...în marea-Ți îndurare
Și iubirea Ta de Tată
M-ai făcut un om destoinic
Și-o făptură minunată
Iar în piept mi-ai pus Părinte
Inima de doruri plină
Înrobită de iubire
Și de pacea Ta divină...
Tot ce-acum îmi mai doresc
Doamne-n fiecare zi
E să pot să-Ți mulțumesc,
Veșnic să Te pot iubi
Și să vin la poala crucii
Cu întregul meu suspin
Să Te simt că-mi ești alături
Azi și-n veci de veci...Amin!

Vulcan-10-06-2017
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/166221/tot-ce-mi-am-dorit-in-viata