Privește Dumnezeu către pământ
Și ochii-I lăcrimează cu durere
Căci vede pustiire. . . vede ură
Și dragostea ce alungată, piere. . .
În locuri ce cândva Îl desfătau
Cu frumusețea lor covârșitoare
Acum e uscăciune. . . plânge tina
De dorul după susur de izvoare
Și caută Dumnezeu. . . încă mai caută
Acel pământ ce-odată a creat
Atât de minunat, de plin de viață
În tot și toate binecuvântat. . .
Și lăcrimează Dumnezeu când vede
Cum omul, tot mai lacom Îi distruge
Creațiunea. . . parcă nici averea
Și nici o fală nu îi mai ajunge. . .
Se mânie Divinul. . . Din adâncuri
Pământul geme. . . zguduie-omenirea
Iar norii se revarsă în șiroaie
Dar undeva, ascunsă stă iubirea. . .
Iar cel ce-o ține-n inima fierbinte
Se-apleacă-n rugă către Tatăl Sfânt:
”O Doamne ne mai iartă încă-o dată!
Îndură-Te de om. . . de-acest pământ! ”

Vulcan 08-06-2017
Mary