Crăiasa Dimineață

Își descrețește fruntea încruntată, noaptea,
Când primele mijiri în dimineață se arată,
Ridică din sprâncene ca de fiecare dată,
Cu fața negurii atâta de mirată,
C-a răsărit Crăiasa Dimineață!
În soare îmbrăcată-n albul pur,
Cu rochie ce-n rouă e brodată.
Aleargă... ca o căprioară!
Atinge dealuri și livezile-adormite,
Înveselește florile-n grădini,
Și suflă-un vânticel în dans-albini,
Pe florile de crin.
Un cor de grauri o salută,
Sărind pe crengi, cântând de zor,
Și-un vultur penele-și întinde
Spre-un bobocel pierdut de mamă
lâng-un pridvor...
Își plimbă fericită bucuria,
Pe-obrajii de copii treziți
Și a părinților-nchinare cu fețele spre Luminare,
Ce mulțumesc de-o nouă dimineață,
Celui ce-i ține-n palmă-I sfântă
Și-a roadelor dulceață.

( Lumina este singura care învinge întunericul!)

23 iulie, 2017, Wi., Sanda Tulics