Sunt...

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din țărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Și înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer și-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Și în mâna Lui mă ține
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt `nălțat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veșnicul Țel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulți ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
„Vestea” schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

20/05/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)