Timpul rămas
Autor: Stănulescu M.
Album: fara album
Categorie: Zidire spirituala
Timpul rămas

O gură nevăzută roade un fir subţire şi întins
Al cărui capăt nu se ştie unde e pus şi este prins,
Cu dinţi tociţi şi tot mai rari e gura timpului bătrân
Ce vrea să rupă firul vieţii pe al ei scurt şi îngust drum.

Un ochi veghează şi pândeşte,în el lumina este moartă
Pleoapa fiindu-i ca de fier,a întunericului poartă,
Are privirea ca de gheaţă,nimic nu poate s-o topească
E ochiul lumii prea bătrân ca-n el lumina s-o primească.

Şi lângă ochi soră cu gura, urechea este mereu surdă,
De dragoste,puţină milă de mult nu vrea să mai audă,
În ea e stins strigătul lung,unei iubiri,unei dorinţe
Sau chiar o şoaptă care spune multe şi dese neputinţe.

Şi totul stă în gândul surd şi-n lăcomie atât de orb
Din omul care nici nu ştie la ce stăpân îi este rob,
Cine îi roade firul vieţii cu gura timpului bătrân
Şi îi aduce întuneric pe al lui scurt şi îngust drum.
----------------------------------------------------------
O gură nevăzută strigă,ţese cuvinte într-un fir,
Le pune apoi ca pe o apă să stea curată-ntr-un potir,
Dacă o bei cu mult nesaţ ce-n tine e mereu nestins
Va îneca gura ce-ţi roade firul subţire şi întins.

E gura ce încă te cheamă,e gura timpului rămas
Până când gongul lui ascuns nu-i bate şi ultimul ceas,
Cuvintele ce le rosteşte urechea slabă să le soarbă
Iară lumina ce e-n ele ochiul să-nceapă să o vadă.

Şi gândul tău ce a fost surd şi-n lăcomie atât de orb
Să-mbrace haina de lumină,s-o lepede pe cea de rob,
Cum roua dimineţii-n soare îmbracă albele petale
Făcând culorile mai vii şi mai frumos strălucitoare.

Atunci vei şti cu bucurie că-n timpul scurt ce-a mai rămas
Puterea dragostei divine va face-n tine al ei popas,
Iar pleoapa ce era de fier,a întunericului poartă
Va fi mişcată ca un fulg plutind pe-o liniştită apă.
------------------------------------------------------------------
Lumina care te va umple îţi va topi gheaţa privirii
Lăsând sub pleoapa ta uşoară să intre razele iubirii
Şi vei vedea firul de viaţă ce stă subţire şi întins,
Unde-i e capătul ascuns,de care mână este prins.

Apoi lumina îţi va pune în gând alesele cuvinte
La început abia-nţelese,venind în tine abia şoptite,
După aceea cu glas tare le vei striga şi le vei spune
Împrăştiindu-le lumina prin întunericul din lume:

„Am găsit mâna care ţine capătul firului ascuns
De care viaţa e legată cu un nod tainic,bine strâns,
O ţin ştiind că mă va trage din scurtul şi îngustul drum
Şi dintre dinţii cei tociţi,din gura timpului bătrân.

O ţin ştiind c-a ei putere ce desfăşoară al vieţii fir
Poate să umple sau să sece şi-al vieţii mele mic potir,
Iubirea pe care o-mparte să facă şi-n mine popas
Şi să îmi tragă firul sus în timpul scurt ce-a mai rămas”.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/162235/timpul-ramas